
TIC-TAC. ICCJ îi taie lui Dragnea orice speranță: nu va fi schimbat completul care îl judecă pe 8 octombrie, ”cu orice risc”
Șefa ÎCCJ Cristina Tarcea a avut marți o reacție după ce șeful PSD, Liviu Dragnea, a spus recent că se urmăreşte să fie „băgat la puşcărie” de un complet de la ICCJ făcut cu încălcarea legii.
„(…) Prin urmare, legea 207 incontestabil este în imediata aplicare. ÎCCJ o aplică încă din iulie 2018, dar aplicarea imediată a legii presupune și respectarea obligațiilor pe care legea le impune în ceea ce privește termenul la care acea obligație trebuie îndeplinită. Or legea este incontestabilă și lipsită de orice echivoc la începutul fiecărui an. (…) Dați-mi voie să mă abțin de la orice fel de comentariu. M-ați remarcat că mă abțin să discut dosare aflate pe rol. Este cazul unui dosar aflat pe rol. Ceea ce trebuie să știe toată lumea este că la ÎCCJ se respectă legea și sunt în țara asta judecători care respectă legea cu orice risc”, a spus Cristina Tarcea, la sediul instituției.
Ieri, Liviu Dragnea a declarat că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri în legătură cu desemnarea completelor de 5 judecători de la ICCJ.
”I-am transmis domnului ministru Toader, i-am vorbit despre acest subiect şi l-am rugat să se gândească dacă nu cumva dumnealui, pentru că este totuşi un specialist în genul ăsta de speţe, dacă nu cumva dumnealui, prin Guvern, poate să facă acest demers”, a afirmat Dragnea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.



Comentarii