Dăncilă i-a spus lui Dragnea că nu dă ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere de frica Bruxelles-ului

Viorica Dăncilă i-a transmis ieri lui Liviu Dragnea, la întâlnirea de la sediul PSD, că Guvernul nu va adopta o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, întrucât România riscă activarea Articolul 7 al Tratatului UE, după modelul Poloniei şi Ungariei, susţin surse politice.

Pe 3 octombrie, Dăncilă va da explicaţii în Parlamentul European despre situaţia statului de drept din România. Nici Tudorel Toader nu susţine ordonanţa. Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au discutat, ieri, la sediul PSD, cu Liviu Dragnea, despre ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi  graţierea. Surse din conducerea PSD au declarat pentru „Adevărul“ că Viorica Dăncilă „a respins categoric“ variante unei ordonanţe de urgenţă, pe motiv că liderii europeni sunt cu ochii pe România. Parlamentul European a decis, joi, să adopte o rezoluţie privind situaţia politică din ţara noastră, după violenţele de la protestul diasporei. Astfel, premierul Viorica Dăncilă va da explicaţii la Strasbourg, la începutul lunii octombrie, despe statul de drept şi despre intervenţia în forţă a Jandarmeriei. „În luna septemebrie, cu siguranţă nu vom avea o orodnanţă de urgenţă în Jsutiţie. După ce se întoarce Vioeica Dăncilă de la Bruxelles, mai vedem. Până atunci se va rezolva şi conflictul din partid“, a declarat pentru „Adevărul“ unul dintre vicepreşedinţii PSD. Nu doar Viorica Dăncilă, ci şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a arătat împotriva unei ordonanţe de urgenţă, pe motiv că „nu e oportun“ în contextul tensiunilor sociale, susţin sursele citate. Tudorel Toader  i-a transmis lui Liviu Dragnea să iniţieze în Parlament o lege de amnistiei şi graţiere, în locul unei ordonanţe de urgenţă. Fără avziul lui Tudorel Toader, Guvernul nu poate adopta o OUG. Liviu Dragnea  doar a ascultat opiniile celor doi, fără a avea vreo reacţie, susţin sursele citate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.