
Rușii au ghinion: nu pot trece de avioanele Eurofighter care protejează România
Avioane de vânătoare britanice, desfăşurate în România la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, au interceptat joi deasupra Mării Negre un avion rusesc de patrulare maritimă, în al doilea incident de acest fel survenit de la începutul săptămânii, a anunţat vineri Ministerul britanic al Apărării, citat de agenţia Reuters.
Avioanele de vânătoare Eurofighter Typhoon ale Royal Air Force (RAF) au decolat de la baza Kogălniceanu în urma semnalării prezenţei unui avion rusesc de tipul Be-12, care decolase din Crimeea şi zbura în direcţia sud-vest deasupra Mării Negre.
Această nouă operaţiune survine la o zi după interceptarea miercuri dimineaţă, tot de către avioanele Eurofighter Typhoon ale Royal Air Force, a două avioane de luptă ruseşti Su-30 Flanker în apropiere de spaţiul aerian al NATO deasupra Mării Negre.
Săptămâna trecută, şase bombardiere ruseşti tip Sukhoi Su-24 Fencer au fost interceptate deasupra Mării Negre de avioane de vânătoare britanice desfăşurate în România şi care securizează spaţiul aerian al NATO.
Eurofighter cel mai performant avion al NATO care face poliţie aeriană de la baza „Mihail Kogălniceanu”. Aeronava de luptă întrece performanţele celor americane şi ruseşti.
Eurofighter 2000, sau Eurofighter Typhoon după cum este cunoscut acum este un efort multinaţional susţinut de un număr de naţiuni europene pentru a produce un avion de vânătoare performant.
Este un avion multi-rol de vânătoare cu motor dublu, proiectat şi construit pentru Uniunea Europeană (UE) de un consorţiu de trei companii partenere distincte: Alenia Aeronautica, BAE Systems şi EADS ce lucrează prin intermediul unei companii susţinătoare Eurofighter GmbH, înfiinţată în 1986. Proiectul este gestionat de către NETMA (NATO Eurofighter and Tornado Management Agency – Agenţia de Gestionare a Eurofighter şi Tornado NATO), care acţionează în calitate de prim client. Un avion Eurofighter Typhoon costă 90 de milioane de euro şi, conform Wikipedia, sunt doar 418 aparate în întreaga lume
Aeronava a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Regale-Marea Britanie (Royal Air Force), germane Luftwaffe (Jagdgeschwader 74), Forţele Aeriene Italiene şi Spaniole. Austria a achiziţionat 15 avioane Typhoon şi Arabia Saudită a semnat un contract de 4,42 miliarde de lire sterline (aproximativ 6,38 miliarde de euro, în 2007) pentru 72 avioane.
Performanţele Typhoon a făcut obiectul unor discuţii între specialiştii militari, în comparaţie cu noul F-22 Raptor si F-35 Lightning II, avioane de lută în curs de dezvoltare în Statele Unite şi Dassault Rafale dezvoltat în Franţa. Consorţiul Eurofighter susţine că avionul lor de vânătoare are o mai mare rată de întoarcere subsonică, şi accelerare mai rapidă la Mach 0,9 la 6000 metri altitudine decât F-15, F-16, F/A-18, Mirage 2000, Rafale, Su-27, şi MiG-29. Typhoon este capabil de o cursă supersonică fără arderi. Aceasta este denumită “supercursa”.



Comentarii