
Parlamentarii USR iau la pas România să strângă semnături pentru Fără Penali în funcţii publice
Parlamentarii USR iau la pas România să strângă semnături pentru Fără Penali în funcţii publice
”Parlamentarii USR vor merge timp de două săptămâni, între 1-16 august, prin judeţele în care iniţiativa Fără Penali în funcţii publice are nevoie de 20.000 de semnături. Potrivit legii, iniţiativa are nevoie de 500.000 de semnături din cel puţin 21 de judeţe din ţară, strânse în şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. În prezent, iniţiativa a adunat 454.000 de semnături. Judeţele care au atins ţinta de 20.000 de semnături sunt: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa, Sibiu, Timiş.
„Avem neapărată nevoie de 20.000 de semnături în 14 judeţe din ţară. Fără Penali este deja un fenomen social, e un val care a cuprins toată România. E proiectat la concerte, strigat în concerte, scris pe ziduri, l-am văzut pe asfaltul de la Turul Franţei, scandat pe stadioane.
Fără penali este mesajul întregii societăţi către cei care conduc azi România. Conţine toată revolta oamenilor îndreptată împotriva legalizării hoţiei din bani publici prin lege, încercărilor de a subordona politic Justiţia, incompetenţei guvernului şi ignoranţei. Înseamnă mai mult decât spun cele două cuvinte: e o mare de oameni care s-a mobilizat şi spune ajunge.
Am primit semnale de la mii de oameni că vor să semneze şi trebuie să ajungem la ei. Acesta este obiectivul caravanei, să ajungem la cât mai mulţi dintre românii care vor să fie conduşi de oameni cinstiţi, nu de hoţi, o dorinţă de cel mai mare bun simţ. Este datoria noastră, a celor care susţinem iniţiativa cetăţenească să facem ca acest lucru se întâmple”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR.

Printre parlamentarii USR care vor merge cu Caravana Fără Penali sunt preşedintele USR Dan Barna, senatorul de diaspora Radu Mihail, deputatul Cristian Ghinea, deputata Cristina Pruna, deputatul Claudiu Năsui, senatoarea Silvia Dinică, deputatul Mihai Botez, deputatul Dumitru Lupescu, senatoarea Florina Presadă, senatoarea Silvia Dinică, senatorul George Marussi, senatorul Allen Coliban, deputatul Emanuel Ungureanu
„Fără penali are potenţialul de a uni România care a fost în stradă după OUG 13, când au fost 600.000 de oameni. Aceşti oameni găsesc iar un moment de unitate în mişcarea fără penali. Iniţiativa este despre sentimentul de a fi împreună, de a rezista împreună, este despre refuzul unei generaţii de a să lăsa condusă de infractori. Şi uneşte România.
Se tot spune că există două Românii, una a marilor oraşe şi una a micilor judeţene. Există o Românie oropsită, o România a comunităţilor mici, unde baronii locali ai PSD încearcă să intimideze oamenii de acolo. PSD este scos din minţi de această campanie pentru că mergem în fiefurile sale şi arătăm oamenilor de acolo că se poate şi altfel.
V-aş da câteva cifre doar. Gândiţi-vă că în Tulcea, USR a avut 3500 de voturi în 2016. În Tulcea, deja 9000 de oameni au semnat, mai mult decât dublu voturile din 2016. Gândiţi-vă că la Vaslui, cel mai sărac judeţ din România, USR a avut 5200 de voturi. Ştiţi câţi vasluieni au semnat FărăPenali? 11.500. Hunedoara – 7800 de voturi şi 14.000 de semnături. Şi acest trend se menţine peste tot”, a declarat deputatul USR Cristian Ghinea.
Caravana Fără Penali va merge pe două rute astfel încât să acopere toată România, una prin Oltenia şi Ardeal, şi va include judeţele Argeş, Prahova, Dolj, Hunedoara, Alba, Mureş, şi cealaltă prin judeţele din Muntenia şi Moldova precum: Tulcea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava
Printre semnatarii iniţiativei se numără politicieni precum Dacian Cioloş, preşedintele Mişcarea România Împreună; Ludovic Orban, preşedintele PNL; Cristian Diaconescu, fost Ministru de Externe; primarul social democrat din Pucioasa, Constantin Ana, dar şi numeroşi primari PNL.
Artişti precum Tudor Chirilă Smiley, Adrian Despot. Sau actorii precum Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Marius Manole, Natalie Ester, Mihai Călin, şi mulţi alţii. Dar şi scriitori şi critici literari precum: Alexandru Călinescu, poetul Emil Brumaru, scriitorul Lucian Vasiliu, criticul literar Bogdan Creţu, scriitorul Radu Părpăuţă, poeta Mariana Codruţ, scriitorul Michael Astner, poetul Radu Andriescu, scriitorul Florin Irimia.
Iniţiativa a fost semnată, de asemenea, şi de membri PSD, primari şi consilieri judeţeni din mai multe judeţe din ţară.”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro, USR.



Comentarii