Bicicliștii lui Iohannis au ajuns la Alba Iulia. Au „pedalat pentru România” 250 de persoane

Bicicliști din toate colțurile țării au ajuns sâmbătă, în Cetatea Alba Carolina. Aceștia au pornit marți, din cele trei provincii istorice: Muntenia, Banat şi Moldova, în cursa „Pedalăm pentru România”, cel mai mare marș pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. 

Bicicliștii lui Iohannis au ajuns la Alba Iulia. Au "pedalat pentru România" 250 de persoane 1

După 500 de kilometri parcurși, cicliștii s-au întâlnit în orașul Marii Uniri, la Alba Iulia, anunță alba24.ro.

Aproximativ 250 de biciclişti  au plecat marți, 26 iunie, din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, pentru a se reuni la Alba Iulia, în cadrul celui mai mare marş pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire, intitulat „Pedalăm pentru România”.

La primii kilometri ai coloanei ce pleacă din București participă și președintele Klaus Iohannis, care a ținut înainte un mic discurs, în care a făcut apel la unitate. „Faptul că mergeți la Alba Iulia pentru a celebra Centenarul este un lucru extraodinar”, a spus șeful statului.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.