
Judecătorii CCR se plâng din nou Comisiei de la Veneția
CCR sesizează miercuri Comisia de la Veneţia, pentru a doua oară într-o lună.
Judecătorii Curții au stabilit, marţi, sesizarea Comisiei de la Veneţia, ca urmare a situaţiei create de întâlnirea dintre consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu şi judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. Sesizarea va fi trimisă miercuri către forul european, potrivit Mediafax.
Lăzăroiu a anunţat, încă de duminică seara, că la începutul săptămânii Curtea Constituţională intenţionează să sesizeze Comisia de la Veneţia.
„Cu toţii (n.r.: judecătorii CCR cu care a discutat) am ajuns la aceeaşi concluzie că trebuie să ies public pentru că şi dânşii au înţeles că există o stare de pericol. Iniţial am vrut în aceeaşi zi să sesizăm Comisia de la Veneţia. Am zis, o lăsăm pentru luni. Ne mai gândim”, a declarat Petre Lăzăroiu, judecător CCR, la Antena 3.
La începutul lunii, judecătorii CCR au făcut un demers similar.
„Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.538 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale.”



Comentarii