
Trofeul Roland Garros are 5 kilograme și rămâne la Federația Franceză. Sportivii primesc o replică în miniatură
Mulți dintre cei care au așteptat-o pe Simona Halep la aeroport și au văzut trofeul Roland Garros au fost surprinși să vadă cât de mică e cupa.
Cea pe care sportiva noastră a ridicat-o deasupra capului la festivitatea de premiere de la Paris a rămas a Federația Franceză de Tenis, conform tradiției. Cupa aceea este realizată din argint şi cântăreşte aproape 5 kilograme şi jumătate.
De precizat este faptul că niciun câştigător de la Roland Garros nu pleacă acasă cu trofeul, aceştia primind doar o replică. Trofeele originale sunt expuse la muzeul FFT.
Nu e mare, dar e importantă, a spus Simona Halep la întâlnirea cu fanii și oficialitățile de la Aeroportul Henri Coandă.



Comentarii