Liviu Dragnea îl amenință pe Klaus Iohannis. Suspendarea președintelui e pe masa liderului PSD. ”Greșeala fatală”

Liviu Dragnea îl amenință pe Klaus Iohannis. Suspendarea președintelui e pe masa liderului PSD. ”Greșeala fatală”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că dacă preşedintele Klaus Iohannis va face „greşeala fatală” de a nu respecta decizia Curţii Constituţionale privind revocarea şefei DNA, PSD va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie din punct de vedere civic, legal, constituţional şi parlamentar.

Întrebat dacă va declanşa procedura de suspendare a şefului statului, Dragnea a spus că „orice este posibil”. El a mai susţinut că Laura Codruţa Kovesi a încălcat Constituţia, iar dacă şi preşedintele Iohannis o va încălca, „PSD trebuie să acţioneze indiferent de ceea ce se întâmplă”. „Situaţia în care s-a ajuns şi intensitatea la care a ajuns această luptă nouă nu ne mai dă niciun fel de grad de libertate să mai dăm înapoi”, a afirmat liderul PSD.

„Eu am spus ieri, (n.r. sâmbătă la mitingul PSD din Capitală) şi nu numai eu, că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei, şi cu normalizarea Codurilor penale în România, şi cu respectarea legii, şi cu respectarea Constituţiei, şi cu respectarea deciziilor Curţii Constituţionale. Eu nu sunt prezicător şi nu ştiu ce va face preşedintele Iohannis. Dar dacă va face greşeala fatală să nu pună în aplicare o decizie a CCR, dincolo de faptul că se va face de râs peste tot în lume, această încălcare gravă a atribuţiilor constituţionale pe noi nu ne va lăsa indiferenţi. Şi vă spun ceva. Nici nu mă interesează că e vorba de Kovesi, putea fi şi Lazăr (Augustin Lazăr, procuror general, n.r.), habar n-am, oricine, noi nu putem sta cu mâinile în sân”, a declarat Liviu Dragnea

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.