Băsescu îi desființează pe “dezertori”. “Liderii UNPR nu se dezmint. I-am trimis lui Dragnea trei lingăi”

Ședința de la Partidul Mișcarea Populară a adus și o primă poziție a liderului Traian Băsescu față de plecările din partid și desființarea grupului parlamentar din Senat.

“Primul lucru pe care doresc să îl discutăm este că reușim să-l întărim pe Dragnea, prin dezertările de astăzi. Văd că domnul Steriu, care nu mai dădea pe la partid de 6-7 luni, dintr-o dată a devenit și epistolar. Domnul Ganea și domnia sa s-a dus către unde îl îndeamnă inima. Talpoș, spre surprinderea mea a fost cu mine pe scenă la Baia Mare și astăzi văd că și-a găsit valențele PSD-iste. Tabugan nu știm unde s-a dus, încă, dar cert este că am pierdut 3 parlamentari proveniți din UNPR. I-am pus pe listele PMP și astăzi i-am pierdut. Ce să le spunem? Drum bun! Se pare că liderii UNPR nu se dezmint în abordările tradiționale. Rămânem un partid mai sărac în parlamentari, dar mai curat și în orice caz mai puternic decât a fost la momentul alegerilor. Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că știam de câteva luni despre faptul că Ganea, Tabugan și Steriu sunt în negocieri cu PSD de câteva luni. Ne-au asigurat mereu că nu pleacă, că mai cinstiți decât ei nu există, dar în realitate s-a dovedit că ceea ce li s-a spus și în față era adevărat. Îmi pare rău! Măcar să se fi dus la liberali sau la USR. Asta este, ne vedem de drum! (…) I-am trimis lui Dragnea trei lingăi, să îi fie de bine, să îi ia acasă”, a declarat Traian Băsescu la sediul PMP.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.