
Ce nu a vrut să zică Guvernul după întâlnirea lui Dăncilă cu Papa Francis. Vaticanul scoate adevărul la lumina
Papa Francisc şi Viorica Dăncilă au discutat preţ de 24 de minute, cu ajutorul unui interpret, conform VaticanNews, care relatează întâlnirea într-un material intitulat ,,Importanţa concordiei s-a aflat în centrul întrevederii dintre Papă şi premierul român”.
Potrivit sursei citate, Suveranul Pontif a ţinut să menţioneze şi subiecte de actualitate, ,,inclusiv importanţa concordiei în societatea românească pentru binele comun”.
Acest pasaj, omis de Guvernul României, vine pe fondul preocupărilor manifestate în trecut de Vatican faţă de tulburările sociale din România. Câteva zile mai târziu, la predica Sfintei Liturghii, celebrată la Casa ,,Sfânta Marta”, Papa Francisc vorbea despre corupţie, potrivit Radio Vatican: „Mulţi corupţi, mulţi peşti mari corupţi care sunt în lume şi a căror viaţă o ştim din ziare: poate au început cu un lucru mic, nu ştiu, furând la cântar: «nu, punem 900 de grame, dar să pară un kilogram». Corupţia începe cu puţin, cu dialog: «Dar nu, nu este adevărat că îţi va face rău acest fruct! Mănâncă-l, este bun! Este un lucru mic, nimeni nu îşi dă seama. Fă-o, fă-o!». Şi puţin câte puţin, puţin câte puţin, se cade în păcat, se cade în corupţie”, afirma Suveranul Pontif.
Conform comunicatului emis de Vatican, Papa Francisc i-a vorbit Vioricăi Dăncilă şi despre viitorul proiectului european, luând în considerare că România va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019.
Aveti mai jos comunicatul de presa emis de Vatican:
COMUNICATUL IN LIMBA ITALIANA:
I buoni rapporti bilaterali tra la Santa Sede e la Romania sono stati al centro dell’incontro, stamani, tra Papa Francesco e Viorica Dăncilă, primo ministro romeno. Nel corso del colloquio – rende noto la sala stampa della Santa Sede – “sono stati evidenziati i passi compiuti per favorire la cooperazione in ambito educativo”. Si è anche fatto cenno “ad alcuni temi di attualità, fra cui l’importanza della concordia all’interno della società romena per il perseguimento del bene comune”. Infine, sono state evocate alcune prospettive “per il futuro del progetto europeo in vista anche della presidenza del Consiglio dell’Unione Europea che la Romania assumerà nel primo semestre del 2019”.
COMUNICATUL IN LIMBA ROMANA:
Bunele relații bilaterale dintre Sfântul Scaun și România au fost punctul central al întâlnirii în această dimineață între Papa Francisc și Viorica Dăncilă, premierul român. În timpul întâlnirii, biroul de presă al Sfântului Scaun face cunoscută că „au fost evidențiate pașii luați pentru promovarea cooperării în domeniul educației”. Am menționat, de asemenea, „câteva aspecte actuale, inclusiv importanța concordanței în societatea românească pentru urmărirea binelui comun”. În cele din urmă, au fost evocate unele perspective „pentru viitorul proiectului european ținând cont și de președinția Consiliului Uniunii Europene pe care România o va asuma în prima jumătate a anului 2019”.



Comentarii