
Un drum național a fost blocat din cauza unui GRAV ACCIDENT rutier. Autoritățile au intervenit
Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident produs, marţi, pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă, drumul în zonă fiind blocat şi circulaţia deviată, informează Centrul Infotrafic din cadrul IGPR.
Accidentul a avut loc în zona localităţii dâmboviţene Viişoara.
Traficul a fost reluat pe DN 72 Târgovişte-Găeşti, după ce maşinile implicate, marţi, în coliziunea din zona localităţii dâmboviţene Viişoara, au fost degajate de pe partea carosabilă, informează IPJ Dâmboviţa.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, două persoane rănite au fost transportate la spital.
”Cauza producerii accidentului a fost nepăstrarea distanţei de siguranţă, în urma căreia s-a format carambolul cu toate autovehiculele implicate, prin coliziunea faţă-spate. Evenimentul s-a soldat cu cinci victime rănite uşor. Circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers şi este deviată pe DJ 721 şi DJ 702B”, precizează Centrul Infotrafic.



Comentarii