
Tamara Buciuceanu Botez a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București
Tamara Buciuceanu Botez a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București
Una dintre marile actrițe ale României, Tamara Buciuceanu Boteaz a primit din partea Primăriei Capitalei titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București.
Primarul General al Capitalei,Gabriela Firea a fost cea care i-a decernat distincția, chiar acasă la marea actriță.
”Emoție, apreciere, prețuire așa poate fi descrisă una dintre cele mai frumoase ceremonii organizate pentru Doamna teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez, care a primit astăzi titlul de Cetățean de Onoare a Municipiului București, precum și Cheia Orașului.
Evenimentul, care a avut loc acasă la marea artista, a transformat o ceremonie solemnă într-o întâlnire de suflet, în care amintirile, poveștile de viață, necazurile și bucuriile au ieșit la lumina.
În Săptămâna Patimilor am fost în vizită la Doamna scenei românești, pentru a-mi exprimă dragostea, aprecierea și recunoștință și pentru a transmite mesajul de respect din partea tuturor bucureștenilor și de fapt a tuturor românilor. Sunt convinsă că întreagă Românie dorește, prin acordarea acestui titlu, să facă o reverență în față unei Doamne care reprezintă pentru noi toți un model.Profesionistă desăvârșită, un om demn și discret, doamna Tamara Buciuceanu Botez reprezintă un reper pentru noi toți, un exemplu de viață trăită demn, în slujba oamenilor și a artelor.
A fost o onoare pentru mine, că Primar General, că femeie și că om de cultură, să acord titlul de cetățean de onoare, precum și Cheia Orașului, doamnei Tamara Buciuceanu Botez, care trebuie să ne fie tuturor un model demn de urmat.Acest gest are dublă semnificație, mai ales că are loc chiar în anul în care aniversăm 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, pentru că, așa cum bine știm cu toții, doamna Tamara Buciuceanu Botez s-a născut dincolo de Prut. Trebuie să învățăm să ne prețuim valorile, să le arătăm respect și recunoștință, pentru că, prin numele lor, România își arată valoarea în lume”, a spus Firea.
Tamara Buciuceanu Botez: „Sunt emoționată că mi-ați trecut pragul casei chiar în preajma sărbătorilor de Paști. Distincțiile pe care mi le-ați oferit mă onorează și reprezintă pentru mine un gest deosebit de impresionant”.
Marea actrița a rememorat perioada în care a fost refugiată, împreună cu familia, din Basarabia, la Iași, de începuturile sale că actrița, precum și de rolurile pe care le-a interpretat pe parcursul carierei sale, susțînându-și acum colegii, tânăra generație de actori care are nevoie de tot sprijinul din partea autorităților: „Știu că va preocupați foarte mult de domeniul cultural al Bucureștiului și este foarte important că actul artistic să fie susținut financiar. Am înțeles că ați suplimentat posturile în teatrele și bugetele, ceea ce e mare lucru!
Născută la dată de 10 august 1929, la Tighina, Republica Moldova, Tamara Buciuceanu Botez este reprezentanta a generației de aur a teatrului românesc, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, dar și pe scenele marilor teatre ale Capitalei: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de Comedie.










Comentarii