Alertă: Șeful SRI, șefa DNA audiați într-un dosar extrem de important, în secret

Directorul SRI, Eduard Hellvig, Laura Codruţa Kovesi, şef DNA şi fostul prim adjunct al SRI, Florian Coldea, au fost audiaţi, în ultimele două săptămâni, în dosarul Black Cube, conform MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a fost audiat, în calitate de martor, în data de 28 februarie, iar fostul adjunct al SRI, Florian Coldea a ajuns la sediul DIICOT în data de 8 martie. Numele celor doi au fost menţionate, în diferite declaraţii date de martori în dosar.

citește și: România ar putea găzdui o mare Agenție Europeană. Autoritatea Europeană a Muncii ar putea fi la București

Aceleaşi surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a fost audiată marţi, 13 martie la sediul DIICOT.

Cei trei au fost invitaţi şi audiaţi departe de ochii presei, astfel încât informaţiile au intrat în posesia MEDIAFAX abia după două săptămâni în cazul directorului SRI.

Până la ora transmiterii ştirii, niciuna dintre persoanele audiate nu a confirmat vizita la DIICOT. Mai mult, structura de Parchet care investighează cazul Black Cube a transmis, prin biroul de presă, că nu comentează informaţiile obţinute de MEDIAFAX, dar nici nu a infirmat prezenţa celor trei la audieri.

citește și: Crin Antonescu, intervine în războiul dintre Ponta și Dragnea. „Părţi din cele declarate de cei doi sunt adevărate”

Dosarul Black Cube a fost deschis în anul 2016 şi vizează încercări de intimidare la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Doi cetăţeni israelieni, angajaţi ai societăţii Black Cube şi-au recunoscut faptele, fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare.

Cercetările au continuat însă pentru fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, fiind suspectat că ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei. Dragomir a fost arestat câteva luni în dosar.

Recent, fostul ofiţer SRI a acuzat DIICOT că tergiversează cercetările în dosar, solicitând trimiterea acestuia în instanţă.

citește și: În plină campanie electorală.Procurorii DNA au luat cu asalt sediul FRF

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.