Ludovic Orban a trăit doi ani un coșmar. ”O încercare grea pentru mine și familia mea”

Ludovic Orban a trăit doi ani un coșmar. ”O încercare grea pentru mine și familia mea”

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că ultimii doi ani, de când a fost deschis pe numele său dosar penal pentru fapte de corupţie şi până la achitarea sa definitivă, au reprezentat o încercare grea pentru el şi pentru familia sa.

„Încă din prima clipă de când a început ancheta penală în cazul meu am susţinut cu tărie că sunt un cinstit, corect, care respectă legea şi instituţiile fundamentale ale statului. Încă din primul moment am anunţat că sunt nevinovat şi mi-am susţinut punctul de vedere. Iată că astăzi, Înalta Curte a hotărât că ceea ce am susţinut din prima clipă este adevărat. Nu mi-a fost uşor, ultimii doi ani de zile au reprezentat o grea încercare atât pentru mine, cât mai ales pentru familia mea şi pentru prietenii mei şi colegii mei de partid. În toată această perioadă, nu am făcut altceva decât să îmi susţin în faţa procurorului şi în faţa instanţelor nevinovăţia, că nu comis nicio faptă imorală, că nu am încălcat nicio lege. După cum ştiţi, din momentul începerii urmăririi penale m-am retras din toate funcţiile de conducere din partid, mi-am retras candidatura la Prmăria Capitalei. Toate aceste decizii le-am luat pentru că eram nevinovat, le-am luat pentru că aşa mi s-a părut normal, firesc, că este corect şi normal pentru orice democraţie, pentru orice ţară şi societate în care există domnia legii. Am făcut asta pentru că consider că nimeni nu este mai presus de lege”, a declarat Ludovic Orban

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.