
Un tren ce transportă 300 de persoane a luat foc. Circulația feroviară este blocată
Pompierii intervin, vineri seară, în judeţul Vrancea, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren în care se află aproximativ 300 de persoane. Deocamdată, nu s-a impus evacuarea călătorilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, trenul se află la circa un kilometru de Gara Sihlea, în judeţul Vrancea, însă pentru lichidarea incendiului anunţat au fost mobilizaţi pompieri de la Buzău, aflaţi la mai mica distanţă decât cei din Vrancea.
Conform lui Creţu, mecanicul locomotivei ar fi anunţat că a observat fum ieşind de la compartimentul motor al unei locomotive care tracta alte trei vagoane.
Este vorba despre trenul InteRegio 1657 Bucureşti – Bacău în care se află aproximativ 300 de persoane. Circulația e blocată în ambele sensuri.
Din primele date, nu ar exista posibilitatea de propagare a incendiului şi nu s-a impus până acum evacuarea călătorilor, scrie news.ro.



Comentarii