
Sărbătoare religioasă. Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenicilor din Constantinopol (Canonul cel Mare)
Sărbătoare religioasă. Aflarea moaştelor Sfinţilor Mucenicilor din Constantinopol (Canonul cel Mare)
În vremea păgânilor împăraţi ai Romei, multe şi sângeroase prigoniri s-au abătut asupra creştinilor şi foarte mulţi mărturisitori ai lui Hristos au îndurat moarte de mucenici pentru statornicia lor în credinţa cea adevărată. În acele vremuri, religia cea nouă a creştinilor era considerată religio licita,cu toate că ea propovăduia dreptatea, iubirea, pacea şi buna învoire între oameni. Prăbuşindu-se stăpânirea împăraţilor păgâni, pe vremea dreptcredinciosului împărat Heraclie (610-641), au început a fi scoase din sânurile pământului moaştele creştinilor ucişi pentru credinţa în Iisus Hristos.
Dumnezeu arăta semne la locul unde erau îngropate trupurile sfinţilor, dând prin acestea bună mireasmă şi tămăduiri bolnavilor. În acele zile s-au aflat moaştele mai multor Mucenici din părţile Evgheniei, ale căror nume numai Dumnezeu le ştie.



Comentarii