Lovitură pentru Tudorel Toader! Fiul fostului ministru al Justiției, dat afară din universitate
Lovitură pentru Tudorel Toader! Fiul fostului ministru al Justiției, dat afară din universitate după un scandal sexual. Acuzații grave privind studentele
Scandalul sexual de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se încheie cu o sancțiune drastică pentru fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. Ionuț-Alexandru Toader a fost destituit din funcția didactică, după ce Comisia de Etică a universității a constatat încălcări grave ale normelor academice, inclusiv hărțuire și condiționarea evaluării studentelor de favoruri sexuale. Decizia vine în timp ce acesta este cercetat penal pentru viol și agresiune sexuală.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat miercuri, 4 noiembrie, finalizarea cercetării disciplinare în cazul lectorului universitar Ionuț-Alexandru Toader, cadru didactic la Facultatea de Drept.
Comisia de Etică a decis destituirea acestuia din funcția didactică sau de cercetare, după ce a constatat încălcarea prevederilor Legii învățământului superior și ale Codului de etică universitară.
Printre abaterile reținute se numără folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuirea și condiționarea evaluării studentelor de obținerea unor favoruri sexuale.
Hotărârea poate fi contestată în termen de 30 de zile.
Cazul a provocat un scandal la Facultatea de Drept din Iași, după ce mai multe studente au relatat presupuse comportamente abuzive ale lectorului.
Potrivit anchetatorilor, Alexandru Toader ar fi profitat de poziția sa de profesor și de teama studentelor că nu vor promova examenele pentru a obține favoruri sexuale.
Una dintre tinere a reclamat că ar fi fost violată, iar alte studente au descris presupuse atingeri și avansuri sexuale nedorite.
Acuzațiile fac obiectul unui dosar penal separat de procedura disciplinară universitară. Alexandru Toader beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
În 24 octombrie, Curtea de Apel Iași a dispus arestarea preventivă a fiului fostului ministru al Justiției.
Marți, 3 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de acesta și a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu pentru 19 zile, până la 21 noiembrie inclusiv.
Pe durata măsurii, Alexandru Toader nu poate părăsi locuința fără aprobarea autorităților judiciare și nu are voie să comunice cu persoanele vătămate sau cu martorii din dosar.
Tudorel Toader a susținut că dosarul fiului său reprezintă un atac împotriva sa
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, care își apără fiul în dosarul penal, a respins anterior acuzațiile și a susținut că întreaga situație ar reprezenta un atac îndreptat împotriva sa.
„Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru!”, a afirmat fostul ministru într-o reacție publică.
Tudorel Toader a susținut că declarațiile împotriva fiului său ar fi fost influențate de o avocată care urmărea să obțină avantaje în propriile probleme judiciare.
Aceste afirmații reprezintă poziția fostului ministru și nu schimbă constatările Comisiei de Etică sau cursul anchetei penale.
Alexandru, fiul lui Tudorel Toader a fost dat afară de la Universitate
Universitatea promite sprijin pentru studentele afectate
În urma deciziei de destituire, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” a transmis un mesaj de solidaritate cu studentele afectate.
Instituția a anunțat că va asigura consiliere psihologică gratuită și va suporta inclusiv costurile serviciilor oferite de specialiști din afara universității.
Mai mult, studentele care și-au întrerupt sau abandonat studiile din cauza situațiilor de hărțuire sunt încurajate să revină la facultate, fără să piardă condițiile de finanțare de care beneficiau anterior.
Universitatea susține că siguranța și demnitatea studenților reprezintă priorități instituționale și că astfel de comportamente sunt incompatibile cu valorile mediului academic.
Comisia de Etică a UAIC a hotărât destituirea din funcția didactică a lectorului univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader
”Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a finalizat analiza cazului lectorului univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader și a hotărât destituirea acestuia din funcția didactică sau de cercetare. Decizia poate fi contestată de persoana vizată în termen de 30 de zile.
Comisia de Etică a constatat că lectorul univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader, cadru didactic al Facultății de Drept, a săvârșit abaterile de la normele de etică și deontologie universitară prevăzute de Legea nr. 199/2023 și de Codul de etică UAIC din 23.05.2019, și anume folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuirea și condiționarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite.
Hotărârea integrală a Comisiei de Etică a UAIC poate fi consultată AICI.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își exprimă profunda compasiune și solidaritate față de studentele afectate de faptele de hărțuire sexuală constatate de Comisia de Etică a Universității în cazul Ionuț-Alexandru Toader.
UAIC regretă suferința și consecințele pe care aceste experiențe le-au avut asupra vieții personale, emoționale și academice a studentelor. Nicio persoană nu ar trebui să se simtă lipsită de siguranță, respect sau demnitate în mediul universitar. UAIC condamnă ferm hărțuirea sexuală, incompatibilă cu valorile și principiile instituției, și subliniază că siguranța, demnitatea și drepturile membrilor comunității academice reprezintă priorități instituționale.
Dincolo de măsurile instituționale și de procedurile prevăzute de regulamente, UAIC dorește să transmită un mesaj clar studentelor afectate: nu sunteți singure și puteți conta pe sprijinul Universității. UAIC le pune la dispoziție, în mod gratuit, servicii de sprijin și consiliere psihologică. De asemenea, în situațiile în care studentele au beneficiat sau doresc să beneficieze de consiliere psihologică prin intermediul unor specialiști din afara Universității, UAIC va asigura plata acestor servicii.
Un mesaj special se adresează studentelor care, în urma situațiilor de hărțuire și a consecințelor acestora, au fost nevoite să își întrerupă sau să abandoneze studiile: sunteți binevenite să reveniți la Universitate, iar UAIC vă asigură reluarea studiilor în aceleași condiții de care beneficiați anterior. Astfel, studentele care au ocupat un loc finanțat de la bugetul de stat își vor putea relua studiile pe un loc finanțat de la bugetul de stat, iar cele care au studiat pe un loc cu taxă își vor putea relua studiile în aceleași condiții. Întreruperea parcursului academic ca urmare a acestei situații nu trebuie să le aducă niciun dezavantaj.
Universitatea își dorește ca persoanele afectate să poată reveni într-un mediu academic sigur, bazat pe respect, încredere și egalitate de șanse. Nicio persoană afectată de astfel de fapte nu ar trebui să suporte, pe lângă suferința emoțională, și consecințele academice, administrative sau financiare ale experiențelor trăite. Este responsabilitatea Universității să ofere sprijin concret, să creeze condițiile necesare pentru continuarea sau reluarea studiilor și să se asigure că studentele nu sunt dezavantajate pentru situații a căror responsabilitate nu le aparține.
UAIC încurajează studentele care au nevoie de sprijin să se adreseze Universității, cu încrederea că solicitările lor vor fi tratate cu maximă seriozitate, discreție și respectarea confidențialității”, transmite Universitatea Al.I.Cuza din Iași.
Destituirea lui Alexandru Toader reprezintă o sancțiune universitară distinctă de răspunderea penală, care urmează să fie stabilită de instanțele de judecată.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus miercuri, 4 noiembrie, la Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Opoziția îl…
Pentru milioane de români care trăiesc dincolo de granițele țării, în diaspora, păstrarea limbii materne reprezintă una dintre cele mai importante legături…