Transformă plasticul în artă! Sun Plaza dă startul campaniei „Iulie fără plastic” cu o expoziție vestimentară din materiale reciclate

În luna iulie, Sun Plaza invită vizitatorii să privească altfel plasticul și să descopere cum acesta poate deveni o sursă de creativitate. Parte din mișcarea internațională Plastic Free July, campania „Iulie fără plastic” aduce în centrul comercial o instalație artistică inedită – un photo-corner susținut de Fundația Regală Margareta a României.

Originalitatea acestuia constă în faptul că este alcătuit din trei creații vestimentare realizate integral din plastic reciclat și semnate de o bursieră a programului Tinere Talente, categoria arte și design textil.

Piesele vor fi expuse pe tot parcursul lunii iulie, pe manechine de croitorie, într-un decor de impact, gândit special pentru zona centrală a centrului comercial. Fiecare lucrare redă o viziune diferită despre reciclare și despre potențialul transformator al materialelor refolosite.

În loc să vorbim doar despre colectare, vorbim despre transformare, iar Sun Plaza devine un spațiu în care mesajele de sustenabilitate capătă formă artistică.

Campania se desfășoară în perioada 14–31 iulie, timp în care vizitatorii sunt invitați să devină parte din mișcare. Cei care fac o fotografie cu instalația artistică din centrul comercial pot participa la tombola special organizată prin completarea formularului online, disponibil prin scanarea codului QR de pe panouri.

La finalul campaniei se vor acorda 10 premii oferite de Yves Rocher și 10 invitații duble la Gala Tinere Talente.

Gala este susținută de Fundația Regală Margareta, un eveniment cultural de excepție, care va avea loc în noiembrie la Teatrul Național București  și care va reuni un recital de muzică clasică și o expoziție de arte vizuale.

Pentru a finaliza înscrierea, participanții trebuie să posteze fotografia pe Instagram sau Facebook, cu tag-urile @SunPlaza și @FundatiaRegalaMargareta. Opțional, pot adăuga un mesaj inspirat de tema #LunaFărăPlastic.

Întrebările propuse: „Ce formă alegi să-i dai plasticului luna asta?”, „Cum alegi să eviți consumul de plastic luna asta?” sau „Ce este valoros atunci când reduci consumul de plastic?” pot ghida mesajul creativ.

În completarea expoziției, o instalație creativă formată din trei panouri tematice va atrage atenția vizitatorilor asupra modului în care putem face alegeri mai responsabile. Aici vor fi expuse o serie de obiecte realizate manual din hârtie, reinterpretări simbolice ale unor produse de larg consum – tricouri, cărți, genți, recipiente sau tuburi de cosmetice.

Vizitatorii vor putea descoperi mai multe dintre mesajele campaniei prin scanarea codurile QR de pe panouri, care vor atrage atenția asupra consumului responsabil. O invitație vizuală, tactilă și digitală la reflecție și la schimbare.

Sun Plaza își continuă astfel misiunea de a aduce în mijlocul comunității proiecte relevante, care transformă spațiul comercial într-un loc de dialog, inspirație și conștientizare. Alături de Fundația Regală Margareta a României, centrul comercial își propune să transmită un mesaj despre responsabilitate, dar și despre frumusețea gesturilor creative.

Plasticul are forme infinite, iar arta poate fi una dintre ele. Este o excelentă ocazie de a face parte într-un număr cât mai mare din această mișcare de senzație.

Despre Sun Plaza

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp.

Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri.

În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară. Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.

Despre CPIPG

CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 21 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României (FRMR) a fost înființată în anul 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 35 de ani, Fundația Regală sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații.

Fundația Regală Margareta a României
Fundația Regală Margareta a României

De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Tinere Talente este programul național dezvoltat în anul 2009 de Fundația Regală pentru a susține noua generație de artiști români.

Muzicieni și artiști vizuali, cu vârsta între 14 și 24 ani, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România și provin din familii cu o situație financiară dificilă, sunt sprijiniți prin burse, mentorat şi promovare. Ei au, astfel, șanse egale și oportunități pentru a urma o carieră artistică.

Tinere Talente înseamnă, în cei 17 ani de existență, 470 burse acordate tinerilor talentați, 141 recitaluri și concerte, 87 de expoziții, 138 sesiuni de mentorat sau masterclass organizate pentru susținerea lor.

Peste 2 milioane de euro au fost investiți până acum în viitorul artistic al României. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile. Mai multe detalii despre programele Fundației Regale sunt disponibile pe www.frmr.ro.