
ULTIMA ORĂ. Tren cu 35 de vagoane plin cu benzină deraiat. Circulația este oprită între stațiile Roşiori – Măldăeni
Locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat. Dintr-unul dintre vagoane se scurge combustibil.
Trenul aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă GFR, avea în compunere 35 de vagoane, încărcate cu combustibil (benzină) şi circula pe distanţa Ploieşti Est – Işalniţa.
”Deoarece unul din vagoanele deraiate din compunerea trenului de marfă prezintă scurgeri de conţinut, ISU nu permite intervenţia personalului feroviar pentru ridicarea acestuia, fiind necesară sosirea utilajului (aparţinând operatorului economic) de transvazare, în vederea golirii conţinutului vagonului”, a transmis CFR.
Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura pentru trenurile care tranzitează zona, transbordare cu mijloace auto pe distanţa Caracal – Roşiori Nord.

”Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a locomotivei şi vagoanelor deraiate. Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii”, a mai transmis compania.


