
Călin Popescu Tăriceanu atac la statul de drept. ” România e sub asediu”
Călin Popescu Tăriceanu atac la statul de drept. ” România e sub asediu”
Liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere, menţionând că ţara noastră a cunoscut un regres uriaş în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv faţă de primii ani de după 1990.
„În aceste puncte, statul de drept din România este sub asediul sistemului paralel de putere. Majoritatea românilor văd cu îngrijorare că România a cunoscut un regres uriaş în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv faţă de primii ani de după 1990, când o serie de instituţii de forţă nu se reformaseră încă. În fiecare zi, la biroul de la Senat primesc sesizări din partea unor cetăţeni care condamnă încălcări flagrante ale drepturilor şi libertăţilor. Când merg în teritoriu, vorbesc cu oameni care îmi împărtăşesc îngrijorările lor. Pe prima pagină a ziarelor şi la televiziuni, românii au văzut o avalanşă de cazuri care arată abuzurile comise de cei care lucrează în aşa-zisul câmp tactic. În ceea ce priveşte al treilea punct, vedem pe zi ce trece oameni, de la vârful instituţiilor de forţă, unde corupţia iese la suprafaţă într-o dimensiune uriaşă şi care refuză să se supună oricărui fel de control democratic. În Statele Unite, procurorul general se prezintă la orice solicitare a Congresului pentru a da explicaţii. În România, avem refuzuri şi o fugă constantă de responsabilitate care denotă mentalitatea celor care se consideră mai presus de lege”, precizează Tăriceanu într-o postare pe Facebook,



Comentarii