
UPDATE. FOSTUL ȘEF SRI LIVIU MAIOR A FOST AUDITAT
BREAKING NEWS. FOSTUL ȘEF SRI LIVIU MAIOR A FOST AUDITAT
Președintele Comisiei de control al Serviciului Român de Informații, SRI, Claudiu Manda l-a chemat la audieri pe fostul director al SRI, actualul ambasador al României în SUA, George Maior. Acesta va răspunde întrebărilor senatorilor și deputaților pe data de 27 februarie.
Maior va fi audiat în calitatea sa de fost director al Serviciului Român de Informaţii, a anunţat vineri preşedintele comisiei, Claudiu Manda. Președintele comisiei a avut vineri o întâlnire de aproximativ o oră cu George Maior.
La rândul său, ambasadorul României în SUA, George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii, a afirmat că a avut o discuţie „foarte bună” cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda.
Maior a arătat că”este în interesul tuturor” să fie clarificate anumite aspecte prezentate în spaţiul public.
”Eu cred că am avut o discuţie foarte bună. Este în interesul tuturor să clarifice anumite aspecte pe care le-aţi văzut în spaţiul public. Nu am nicio reţinere, cum nu am avut de fapt niciodată, în a mă prezenta la invitaţia unei comisii pentru a discuta orice aspecte ridicate de membrii acelei comisii. Aştept cu nerăbdare să încheiem această discuţie şi, în acelaşi timp, să realizez foarte bine mandatul de ambasador în Statele Unite”, a declarat Maior, la finalul întâlnirii cu Manda, potrivit Agerpres.
Presa, ținută departe de întâlnirea Manda-Maior
Presa nu a fost lăsată să intre în Parlament, în timp ce se desfășura întâlnirea. Mai mult, jurnaliștii nu au putut intra nici la conferința organizată de grupul parlamentar al USR.
„Ne-am dorit să susţinem în cadrul Grupului USR o conferinţă de presă despre iniţiativele USR în noua sesiune parlamentară. Asistăm , din păcate, la un nou abuz al puterii care conduce serviciile administrative ale celor două Camere. Presa nu a fost lăsată să intre până la grupul parlamentar invocând faptul că nu există activitate parlamentară în acest moment la Cameră sau Senat. Nu este adevărat, deoarece este în desfăşurare o şedinţă a comisiei pentru Controlul SRI şi faptul că noi avem activitate la grupul parlamentar înseamnă că există activitate”, a declarat Florina Presadă, senator USR.
Presadă a precizat că de multe ori PSD şi ALDE au susţinut conferinţe de presă în weekend, în incinta Palatului Parlamentului, iar presa a avut acces.
În momentul în care președintele comisiei SRI a anunțat că va susține o declarație de presă, jurnaliștilor li s-a permis accesul în Palatul Parlamentului.



Comentarii