Comasarea legerilor europarlamentare cu cele locale din 9 iunie, a ajuns la Bruxelles. Dorința PNL pe masa celor de la Comisia Europeană

Dorința PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale a  ajuns motiv de sesizare la Comisia Europeană.

Eurodeputatul REPER, Dragoș Pâslaru, a trimis la Comisia Europeană o sesizare privind intenția PNL de a organiza alegerile europarlamentare în aceeași zi cu cele locale, mai exact pe data de 9 iunie.

„În România, Guvernul actual, format din Partidul Social Democrat PSD (afiliat S&D) şi Partidul Naţional Liberal PNL (afiliat PPE) poartă discuţii şi negocieri avansate în cadrul coaliţiei privind comasarea alegerilor europarlamentare din 9 iunie cu cele locale.

Având în vedere aspectele menţionate, adresăm următoarele trei întrebări:

1) Guvernul vrea să modifice codul administrativ, care acum presupune că mandatul aleşilor locali se validează în maxim 20 de zile de la alegeri.

În eventualitatea în care reuşeşte acest lucru, am fi puşi în situaţia de a avea primari şi alţi aleşi locali care timp de 3 luni nu şi-ar intra în atribuţii, întrucât mandatul aleşilor locali în funcţie nu poate fi micşorat din punct de vedere legal. Consideraţi că este îndreptăţită decizia guvernului de a modifica codul administrativ cu câteva luni înainte de alegeri pentru a fi avantajate electoral cele două partide din coaliţie?

2) Având în vedere că o comasare ar împiedica exercitarea drepturilor de vot pentru unele persoane care nu se vor afla în ziua votului în localitatea de domiciliu, e corect şi democratic ce face guvernul?

3) E democratic să se modifice aspectele ce ţin de organizarea alegerilor cu mai puţin de 6 luni înainte de organizarea acestora?”, arată Pîslarul în sesizarea sa.

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru

Şi reprezentanţii USR au solicitat preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneţia pentru o opinile legată de scenariul comasării alegerilor europarlamentare şi locale din România, cu mai puţin de şase luni înainte de termenul stabilit.

Comisia de la Veneția
Comisia de la Veneția