
FOTO. Accident teribil în Ialomița. Un mort şi un rănit, în urma unui impactului produs pe DN 2A
Un accident soldat cu un mort și un rănit a avut loc, joi, în județul Ialomița, pe DN 2A.
O persoană a decedat, iar un adolescent de 15 ani a fost rănit, joi dimineaţă, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 2A, în localitatea ialomiţeană Alexeni. În eveniment au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, informează ISU Ialomița.

În urma impactului, şoferul autoturismului a rămas prins între fiarele autovehiculului, iar după ce a fost scos, a fost supus manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, fiind declarat decesul.

De asemenea, un adolescent de 15 ani a fost rănit, fiind transportat la spital.



Comentarii