
FOTO. AGERPRES şi Qatar News Agency au semnat un acord de cooperare; schimb de ştiri, zilnic şi gratuit, şi de fotografii
Un acord de cooperare a fost semnat, vineri, la Ministerul Afacerilor Externe, de către Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Qatar News Agency (QNA).
Din partea AGERPRES a semnat directorul general Claudia Nicolae, iar din partea statului Qatar, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Statului Qatar, Ahmed bin Hassan Al Hammadi.

Potrivit documentului, cele două părţi cooperează în domeniul schimbului de ştiri, zilnic şi gratuit, în vederea distribuirii acestora către mass-media locale, cu condiţia menţionării sursei acestora. De asemenea, este inclus şi schimbul de fotografii, cu descriere în limba engleză, în conformitate cu capacităţile tehnice ale fiecărei părţi.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe al Statului Qatar, Ahmed bin Hassan Al Hammadi, are inclusă pe agendă şi o întrevedere cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.




Comentarii