Comisia parlamentară SRI, în control la sediul Direcției Regionale de Informații Muntenia din Ploiești

Comisia parlamentară SRI s-a deplasat la Ploiești, într-o activitate de control la sediul principal al DRI Muntenia din cadrul SRI, conform programului de lucru aprobat la începutul acestei sesiuni parlamentare.

Parlamentarii din Comisie și conducerea SRI pe Regiunea Muntenia au discutat despre organizarea, funcționarea și activitatea Direcției Regionale – care are competențe pe zona județelor Prahova, Argeș, Dâmbovița și Teleorman, dar și despre principalele riscuri de securitate gestionate de această unitate, în special pe dimensiunea economică.

DRI Muntenia este una din unitățile regionale reprezentative ale SRI, având în responsabilitate problematica de securitate națională specifică unei zone puternic industrializate, cu un aport important în economia națională. În Regiunea Muntenia se regăsesc aproape toate ramurile industriei, fiind concentrate domenii cruciale pentru securitatea energetică a României, incluzând operatorul unic de transport țiței, trei rafinării active, un operator național de înmagazinare de gaze naturale și unități de producere a energiei electrice, cu un aport important la nivel național, inclusiv cu rol de echilibrare a sistemului energetic.

De asemenea, în regiune funcționează o treime din totalul unităților de producție specială (filiale ROMARM), o concentrare pe segmentul industriei auto (aici se află cea mai mare fabrică de autovehicule din sud-estul Europei), obiectivul de interes strategic Barajul Vidraru din județul Argeș, precum și alte domenii economice cu pondere relevantă la nivel național (producție agricolă, silvicultură, turism etc.).

Comisia a fost informată că la nivelul DRI Muntenia au fost relevate riscuri la adresa unor obiective de interes strategic pentru țara noastră, fiind întreprinse măsuri în plan preventiv, nu doar pe componenta de securitate economică, ci și pe toate celelalte domenii din responsabilitatea Serviciului: cyber, contraspionaj, amenințări transfrontaliere și apărarea Constituției. 

În cadrul ședinței, deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut clarificări cu privire la acțiunea de ridicare a unui monument pentru foștii lucrători din Securitate, precizând că SRI trebuie să dezaprobe constant, prin neparticipare și delimitare fermă, astfel de inițiative care ultragiază memoria victimelor regimului comunist.

Comisia parlamentară SRI, în control la sediul Direcției Regionale de Informații Muntenia din Ploiești 1

În context, conducerea unității a furnizat Comisiei elemente de natură să clarifice aspectele care au condus la afectarea imaginii Serviciului, în legătură cu acel eveniment.

În concluzie, președintele Comisiei, senatorul Cristian Chirteș, a declarat că: “Am constatat că în gestionarea riscurilor și amenințărilor de securitate s-a avut în vedere, în mod special, furnizarea către beneficiarii legali din plan central și local, în flux continuu, a informațiilor relevante.

De asemenea, s-a asigurat o foarte bună cooperare inter-instituțională cu structuri din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Am remarcat în cadrul unității Muntenia o abordare matură, realistă, bazată pe asigurarea cunoașterii în plan preventiv, în raport cu prioritățile  ce revin unității conform competențelor și specificului regional”.

Comisia parlamentară SRI, în control la sediul Direcției Regionale de Informații Muntenia din Ploiești 2

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.