
Pressonline.ro: Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta poate fi vizitată pe 21, 26, 27 şi 28 august
Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta poate fi vizitată pe 21, 26, 27 şi 28 august, informează Casa Regală, conform pressonline.ro.
‘Expoziţia Regală poate fi văzută: duminică 21 august, între orele 10,00-13,00 şi 14,00-17,00; vineri, 26 august, sâmbătă 27 august, duminică 28 august, între orele 10,00-13,00 şi 14,00-17,00.
Vom reveni cu detalii privind programul lunii septembrie’, precizează Casa Regală.
Turul ghidat cuprinde Salonul Mihai I, Galeria de Artă, Salonul Carol şi Elisabeta, Biroul Majestăţii Sale, Salonul Alb, Sala Regilor, Scările de Marmură şi Sufrageria Mare.
Vizitatorii pot să vadă atât decoraţiile Regelui Mihai, cât şi decoraţiile actuale ale Casei Regale, dar şi o serie de ţinute ale Majestăţii Sale Margareta.
De asemenea, cu sprijinul Muzeului Băncii Naţionale a României, vor fi expuse următoarele monede şi medalii: Medalia România Ardealul Nostru 1944; Moneda cu valoarea nominală de 500 lei-aur, 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României 2021; replica medaliei Ardealul Nostru 2021.
Poate fi vizitată grădina palatului, care găzduieşte expoziţia de fotografie ‘Primăvara în Maramureş’ realizată de ASR Principesa Sofia, iar, la final, musafirii sunt invitaţi să vadă magazinul de suveniruri.







Comentarii