Bătălie mare pentru a deveni soldat. Peste 5.000 de candidați înscriși pentru cele 1.500 de posturi

Peste 5.000 de persoane interesate de serviciul militar voluntar au aplicat pentru cele aproximativ 1.500 de locuri în doar câteva săptămâni, iar înscrierile continuă.

„Avem în circuit legea aceea nouă pentru modificările legate de serviciul militar voluntar, sigur, care poate avea continuitate în ceea ce înseamnă voluntariat în general în Armata Română.

Am schimbat unele lucruri faţă de ceea ce era iniţial, astfel încât am văzut că noi suntem deja într-o situaţie foarte bună.

Mi se pare că în primele trei săptămâni de la lansarea unei noi selecţii pentru voluntari, pe 1.500 de locuri, dacă nu mă înşel, avem anul acesta, am avut deja, în primele săptămâni, peste 5.000 de candidaţi şi continuă înscrierile.

Înseamnă că există o atractivitate pentru asta”, a afirmat Vasile Dîncu vineri, la Breaza, în judeţul Prahova, unde a participat la o ceremonie organizată la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir”.

Bătălie mare pentru a deveni soldat. Peste 5.000 de candidați înscriși pentru cele 1.500 de posturi 1

Ministrul Apărării a precizat că în urma discuţiilor purtate cu oameni din afara sistemului militar se vor face modificări în ceea ce priveşte voluntariatul în armată.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.