
Parlamentarii juriști îi audiază pe cei care vor în locul lui Valer Dorneanu. Pe cine propun, PSD, PNL și USR. Foto
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor audiază, miercuri, candidaţii propuşi pentru postul de judecător la Curtea Constituţională care va fi eliberat de actualul preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat se încheie în această vară.
PSD l-a propus pentru acest post pe prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, în timp ce USR merge cu propunerea Cisti Danileţ. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat marți.


În această vară expiră şli mandatele judecătorilor Mona Pivniceru şi Daniel Morar. Mona Pivniceru a fost propusă de Senat, în timp ce Daniel Morar a fost propunerea preşedintelui României.
Pentru postul eliberat de Mona Pivniceru, PNL a anunţat că o propune de senatoarea Iulia Scântei, iar USR pe avocatul Péter Eckstein-Kovács.





Comentarii