Sportalert.ro: CFR Cluj a mai făcut un pas spre titlul de campionă în Liga 1, după victoria cu FC Voluntari

CFR Cluj a învins-o cu dificultate pe FC Voluntari, cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Ligii I de fotbal, potrivit sportalert.ro.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Bismark Boateng (83), cu capul, după un corner executat de Ciprian Deac. Pentru ghanez a fost primul gol marcat în Liga I.

Ciprian Deac a ratat un penalty în min. 4, şutul său fiind apărat de Mihai Popa. Iniţial, Deac a transformat, dar arbitrul Adrian Cojocaru a dictat repetarea loviturii de pedeapsă din cauza faptului că mai mulţi jucători au pătruns în careu. Penalty-ul a fost acordat în urma unui contact al lui Ion Gheorghe asupra lui Gabriel Debeljuh.

CFR a avut şi o bară, prin Deac (2), iar Andrei Burcă a trimis un şut din întoarcere, respins de Popa (82).

FC Voluntari a trimis prima minge pe poartă abia în min. 90+1, o lovitură de cap expediată de Adam Nemec.

Gazdele puteau egala la ultima fază, când portarul croat Karlo Letica, la debutul în Liga I, a reţinut cu emoţii şutul lui Gabriel Tamaş de la circa 30 de metri.

Campioana venea după două înfrângeri consecutive.

FC Voluntari are trei înfrângeri consecutive.

CFR Cluj a câştigat cu 1-0 ambele meciuri din sezonul regulat.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.