
Oficial. PMP a convocat Congresul Extraordinar. Partidul lui Băsescu își alege noua conducere. Cine va fi noul președinte
Partidul Mişcarea Populară, PMP, organizează sâmbătă un congres extraordinar, pentru alegerea unui președinte în locul lui Cristian Diaconescu.
Actualul lider al PMP, Cristian Diaconescu este contestat de majoritatea filialelor partidului. În locul său va fi ales președinte, europarlamentarul Eugen Tomac, cel care a demisionat din această funcție după pierderea alegerilor parlamentare din anul 2020, când, formațiunea fondată de Traian Băsescu, nu a reușit să facă pragul electoral de 5 la sută, necesar intrării în Parlament.

La începutul acestei luni, eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al PMP, a anunţat că pe 19 februarie va fi organizat congresul formaţiunii.

În data de 12 ianuarie a avut loc un Colegiu Naţional al PMP, la care s-a decis convocarea congresului pentru alegerea unei noi conduceri naţionale.
Liderul formaţiunii, Cristian Diaconescu, spunea atunci că a avut „o surpriză neplăcută” să constate că „un grup de ‘organizatori binevoitori’ a convocat o adunare, pe care au denumit-o în mod ilegal Colegiu Naţional”.




Comentarii