BOMBĂ la Guvern. Nicolae Ciucă a fost prins. Teza de doctorat este plagiată. DOVADA-FOTO

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată.

Premierul Ciucă a plagiat părți întregi copiate din alte lucrări de doctorat.

”Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate, afirmă jurnalista Emilia Șercan.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute la Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP.

Într-o declarație pe care premierul Nicolae Ciucă mi-a transmis-o aseară, susține că teza sa de doctorat “a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”, relatează jurnalista.

BOMBĂ la Guvern. Nicolae Ciucă a fost prins. Teza de doctorat este plagiată. DOVADA-FOTO 1
Emilia Șercan

VEZI AICI DOVADA

BOMBĂ la Guvern. Nicolae Ciucă a fost prins. Teza de doctorat este plagiată. DOVADA-FOTO 2 BOMBĂ la Guvern. Nicolae Ciucă a fost prins. Teza de doctorat este plagiată. DOVADA-FOTO 3 BOMBĂ la Guvern. Nicolae Ciucă a fost prins. Teza de doctorat este plagiată. DOVADA-FOTO 4

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.