
Un băiat de 9 ani a căzut de la etajul al treilea al liceului ”Petru Poni”, din Roman
Un băiat în vârstă de 9 ani a căzut, vineri după-amiază, de la etajul al treilea al unui liceu din Roman, judeţul Neamţ, fiind transportat la spital, conştient.
„Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 16:56, echipajul SMURD TIM din cadrul Detaşamentului Roman a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unui băiat de 9 ani, căzut de la al treilea etaj al unei clădiri ce aparţine liceului Petru Poni din municipiul Roman.
Copilul a fost transportat la CPU Roman, conştient, cu poltraumatisme prin cădere de la înălţime”, a transmis ISU Neamţ.



Comentarii