Victor Ciorbea ii propune directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sa creasca numărului de gardieni

Avocatul Poporului (AP) îi recomandă directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică, măsuri privind majorarea numărului de gardieni la Penitenciarul Vaslui.

„Pentru prevenirea crizei de cadre şi a unor posibile incidente în cadrul Penitenciarului Vaslui, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor va analiza şi va dispune măsuri legale în privinţa sporirii numărului de gardieni pentru a acoperi necesarul de activităţi specifice (pază, escortă etc), fie prin detaşarea temporară de la alte penitenciare, fie prin demararea procedurilor de angajare în sistem”, se arată în recomandarea AP de pe site-ul acestei instituţii.

Avocatul Poporului aminteşte în recomandare că pe 8 decembrie au apărut în presă date referitoare la lipsa de personal la Penitenciarul Vaslui.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) din 8 decembrie 2017, agenţii din cadrul Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre în serviciu, din cauza numărului mare de ore suplimentare efectuate, precum şi a deficitului de personal.

„Miercuri, 6 decembrie 2017, conducerea Sindicatului ‘Megas’ Vaslui ne-a informat că personalul care-şi desfăşoară activitatea în sectorul operativ intenţionează să refuze intrarea în serviciu pe motiv că, din cauza lipsei de personal, nu sunt respectate condiţiile legale privind siguranţa detenţiei. La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată”, potrivit comunicatului FSANP.

Penitenciarul Vaslui are cel mai mic raport de personal operativ – deţinuţi din sistemul penitenciar românesc (doar 170 de angajaţi la peste 1.000 de deţinuţi), alte penitenciare similare având un număr dublu de personal în sectorul operativ, care desfăşoară de asemenea activităţi de pază, supraveghere, însoţire, escortare şi intervenţie în contact direct cu deţinuţii, afirma sursa citată.

De asemenea, FSANP mai preciza că în sectorul operativ majoritatea angajaţilor cumulează peste 180 de ore suplimentare, iar în alte cazuri sunt înregistrate chiar şi peste 360 de ore suplimentare, iar mai bine de jumătate dintre acestea nu pot fi recuperate.

„La nivelul sectorului Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, statul de organizare al locului de detenţie este ocupat în proporţie de 93%, fiind vacant un număr de 12 posturi, iar la nivelul tuturor sectoarelor de activitate acesta este ocupat în proporţie de 88%. Administraţia Naţională a Penitenciarelor manifestă o preocupare continuă pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar, atât prin derularea de concursuri din sursă internă şi externă, cât şi prin pregătirea şi repartizarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ specifice sistemului penitenciar. Astfel, la Penitenciarul Vaslui, în anul 2017, au fost repartizaţi 17 absolvenţi ai şcolii de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna şi ai şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre, iar în perioada 2016-2017 au fost organizate 25 de concursuri pentru 53 de funcţii de execuţie şi conducere vacante, fiind ocupate 36 dintre acestea”, se arată într-un comunicat al ANP din 8 decembrie 2017 referitor la situaţia din Penitenciarul Vaslui.

Potrivit sursei citate, începând cu 4 septembrie 2017, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei au făcut demersuri pentru suplimentarea statelor de organizare ale unităţilor penitenciare.

„La finalizarea acestor demersuri preconizăm ca statul de funcţii al Penitenciarului Vaslui să fie suplimentat cu aproximativ 70 de posturi. În perioada 01.01.2017-01.12.2017, la Penitenciarul Vaslui s-au înregistrat 30.956 ore suplimentare, iar din acestea au fost recuperate deja 27.883 şi au mai rămas de recuperat 3.073”, menţiona ANP. 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.