Preşedintele Curţii de Conturi a României, întrevedere cu directorul general al DG REFORM

Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, a avut joi o întrevedere cu şeful Direcţiei Generale pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene (DG REFORM), Mario Nava, a anunţat instituţia.

În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate cele două proiecte demarate la nivelul Curţii de Conturi, cu sprijinul şi expertiza DG REFORM, privind elaborarea noilor strategii de Comunicare şi Resurse Umane ale instituţiei, respectiv realizarea noii strategii de digitalizare.”

Prin noua strategie de comunicare elaborată cu sprijinul DG REFORM ne dorim consolidarea relaţiei cu puterea legislativă astfel încât rapoartele de audit realizate de instituţia noastră să fie dezbătute în Parlament şi analizate în comisiile de specialitate, în prezenţa miniştrilor de resort”, a declarat Mihai Busuioc.

El a subliniat importanţa întăririi rolului pe care îl are instituţia supremă de audit din România în triunghiul responsabilităţii sociale, alături de Guvern şi Parlament, astfel încât prin recomandările rezultate din rapoartele de audit să contribuie la eficientizarea activităţii entităţilor auditate, respectiv la gestionarea responsabilă a fondurilor publice.

Discuţiile au vizat şi reformele structurale care urmează a fi implementate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv rolul Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi de a monitoriza utilizarea fondurilor alocate.

„Ne bucurăm de colaborarea cu instituţia dumneavoastră care confirmă în mod clar deschiderea pe care o aveţi în rolul asumat de a contribui la responsabilizarea sectorului public prin întărirea funcţiei de monitorizare a politicilor publice de la nivel central. Ne dorim ca instituţiile publice din România să ne simtă prezenţa, în special atunci când vorbim de domeniul digitalizării”. a spus Mario Nava, director general DG REFORM.

Din delegaţia DG REFORM au făcut parte Mario Nava – director general, Giulia Bertezzolo – asistent director general, Alexandru Albu – reprezentant DG REFORM în România, Raluca Painter – şeful unităţii „Sănătate, educaţie, social” şi Cireşica Feyer – responsabil politici anticorupţie.

„Suntem într-un proces profund de analiză şi reformă instituţională, prin care ne propunem ca instituţia noastră să se orienteze către modelul celorlalte instituţii supreme de audit care au făcut paşi importanţi în vederea digitalizării şi adoptării unor metodologii moderne de audit”, a mai spus Busuioc.

DG REFORM a gestionat, în perioada 2017 – 2020, Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale al Comisiei Europene (PSRS), instrument finanţat în proporţie de 100% de către executivul Uniunii Europene şi care vizează proiecte de asistenţă tehnică pentru realizarea de reforme instituţionale, administrative şi structurale, prin acordarea de consultanţă autorităţilor naţionale.

Curtea de Conturi are în derulare cu DG REFORM două proiecte privind creşterea capacităţii instituţionale şi a capacităţii de a interacţiona cu mediul extern, respectiv continuarea demersurilor de digitalizare a activităţii de audit.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.