Calendar creștin-ortodox, 20 august. Sfântul Proroc Samuel

Sfântul Proroc Samuel a trăit cu 1000 de ani înainte de Întruparea Domnului. Fiu al lui Elcana și al prorocitei Ana, a fost ultimul judecător al evreilor. Precizăm că s-a născut în perioada când poporul evreu era condus de judecători. A fost rod al rugăciunii părinților săi.

Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Sfântul Proroc Samuel la templul Domnului, când acesta a împlinit vârstă de trei ani.

Locuind lângă Chivotul Legii, Samuel a avut la vârstă de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării și desfraului fiilor acestuia: Ofni și Fineea.

Descoperirea s-a împlinit în curând, căci filistinii i-au robit pe israeliti și i-au ucis pe fiii lui Eli și au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit în momentul în care a auzit de pierderea Chvotului Legii și a celor doi fii ai săi.

Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni. După această perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului că să îi predice pocăînță. Poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor și au început a umblă în căile Domnului, recunoscând în Samuel pe prorocul, preotul și judecătorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit război, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.

Când Samuel a ajuns la bătrânețe, poporul i-a cerut să le pună un rege care să rămână în urmă lui. În zadar a încercat Samuel să le arate că Dumnezeu este regele lor. Deși refuză o vreme să facă acest lucru, îl va unge rege pe Saul după o descoperire dumnezeiască. Din cauza unor fapte păcătoase, Samuel povățuit de Dumnezeu, îl va unge rege pe David.

Troparul Sfântului Proroc Samuel

Prăznuind pomenirea prorocului Tău Samuel, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieste sufletele noastre.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfântului Nou Mucenic Teoharis;- Sfinților treizeci și șapte de mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei;- Sfinților Mucenici Sever și Memnon Chendirionul;- Sfântului Mucenic Luchie, sfetnicul;- Sfinților Mucenici Iliodor și Soda.

Mâine, facem pomenirea Sfântului Apostol Tadeu.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.