
SCANDAL IMENS! GEORGE SIMION HUIDUIT LA TIMIȘOARA! ”GUNOILE, MINCINOSULE, MANIPULATORULE!”
În timp ce Simion se adresa fanilor AUR, la un miting ad-hoc în care voia să le mulțumească pentru voturi, mai mulți timișoreni aflați în piață, între care și câțiva revoluționari, și-au manifestat nemulțumirea față de prezența celor de la Alianța pentru Unirea Românilor, care au pus la cale întâlnirea chiar în față Operei. Timișorenii au încercat să oprească discursul,relatează opiniatimisoarei.
Această în timp ce jandarmii au făcut un cordon între cele două tabere în încercarea de a preveni incidentele. Le-au cerut oamenilor insistent să păstreze distanță.

„Gunoiule, mincinosule, manipulatorule!”, „Pentru ce am luptat în Revoluția asta? Rușine să va fie, talharilor!”, „Nenorocitule!”, „Provocator nenorocit!„, s-a strigat din mulțime la adresa lui George Simion care și-a continuat discursul.
„Nu am altceva de făcut decât să stăm alături de oamenii onești. Va mulțumesc, oameni de bună credință!
Noi suntem AUR, suntem pe drumul drept, ne bazăm pe fiecare dintre voi, rămânem așa cum ne cunoaștem de 15 ani.
Vin la Timișoara an de an pentru a marca Revoluția„, a spus George Simion, care însoțit de simpatizanți a plecat mai apoi spre Catedrala Mitropolitană pentru a aprinde candele.
Revoluționarii s-au opus acestui gest, sub atentă supraveghere a jandarmilor. În ciuda impotrivirilor, cei de la AUR au aprins lumânările pe treptele Catedralei.



Comentarii