
1 Ianuarie. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce trebuie să faci în această zi
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce trebuie să faci în această zi
Sfântul Vasile este considerat de oamenii ca fiind cel care îi ferește de rele. În această zi, în toată țara sunt respectate mai multe tradiții și obiceiuri.
1. Cojile de ceapă și vremea
În ziua în care este sărbătorit Sfântul Vasile, cei din Moldova află și cum va fi vremea în anul ce urmează. Cu o seară înainte, femeile desfac o ceapă și aleg 12 foi, în care presară sare. Acestea sunt lăsate peste noapte, iar a doua zi sunt studiate pentru a vedea cum va fi vremea în cele 12 luni ale anului. Dacă ceapa a lăsat apă, atunci înseamnă cu luna va fi bogată în precipitații, iar dacă este uscată, se anunță o lună secetoasă.

2. Musafirii îți arată cum va fi anul
Un alt obicei spune că dacă în ziua de Sfântul Vasile îți va intra în casă o persoană înstărită, atunci întregul an va fi bogat, În schimb, dacă te vizitează un musafir mai sărac, anul nu va fi unul cu prea multe câștiguri.
3. Fetele nemăritate își află ursitul
De Sfântul Vasile, fetele nemăritate obișnuiesc să confecționeze punți pentru a vedea cum va fi bărbatul cu care se vor căsători. Mai exact, acestea leagă două crenguțe de măr între ele și de acestea atârnă un fir de ață roșie, busuioc, un bănuț de argint, un inel, o batistă și niște mărgele. După ce au făcut acest lucru, fetele trebuie să ascundă crenguțele și dacă a doua zi acestea sunt pline de brumă, asta înseamnă că se vor mărita cu un bărbat bogat, iar în caz contrar, ele se vor îndrăgosti de un bărbat sărac.
4. Vinul aduce noroc
O superstiție veche spune că dacă în ziua se Sfântul Vasile verși vin pe masă, anul ce tocmai a început va fi unul plin de noroc și de împliniri.

5. Mersul cu sorcova
Mersul cu sorcova este un obicei foarte răspâdit la noi în țară și care s-a transmis din generație în generație. În prima zi a anului, copiii merg din casă în casă, având în mână o crenguță de brad, care este frumos împodobită.
Această este asemănată cu o baghetă magică, iar cei mici fac urări de bine gazdelor. Cei ce acceptă să fie sorcoviți vor avea parte de fericire, noroc și spor în toate.



Comentarii