Autoritățile intervin în cazul primarului liberal care și-a terorizat fetița. Va fi cercetat penal. FOTO

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) intervine în cazul primarului din Sângeorz-Băi care şi-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ţinând-o dezbrăcată, în genunchi şi cere sesizarea organelor de cercetare penală.

Traian Ogâgău, primarul PNL, din Sângeorz-Băi a filmat momentul în care îşi umileşte fiica, pe care a pus-o să se dezbrace şi să stea în genunchi şi cu mâinile ridicate deasupra capului, fetiţa fiind obligată să repete că va fi cuminte şi că nu îşi va mai face părinţii de râs.

Autoritățile intervin în cazul primarului liberal care și-a terorizat fetița. Va fi cercetat penal. FOTO 1

”ANDPDCA a solicitat DGASPC Bistriţa Năsăud sesizarea organelor de cercetare penală în vederea verificării existenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni. ANDPDCA a solicitat verificarea situaţiei minorei în familie şi a nevoilor de sprijin şi asistenţă”, anunţă instituţia, urmare a apariţiei în mass media a unor imagini, care aduc atingere integrităţii fizice şi psihice a unui minor din Sângeorz-Băi.

Poliţia s-a autosesizat în acest caz.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.