
Lovitură cruntă pentru familia Firea! Omul lui Cioloș a câștigat la Tribunal! Am câștigat! Banda lui Pandele nu ne-a putut opri!”
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, a contestat lista de candidați ai Alianței USR-PLUS, pentru alegerile locale, în localitatea pe care o conduce.
Liderul, USR, București, Vlad Voiculescu, a depus o contestație, împotriva soțului lui Firea, iar judecătorii i-au dat dreptate, astfel încât, listele au fost validate de către aceștia.
”Am câștigat!
Banda lui Pandele nu ne-a putut opri. Alianța USR PLUS va avea candidați în Voluntari.
Cu o întreagă caracatiță în spate, cu 8 din 9 membri ai Biroului Electoral Local care aveau legături cu Primăria Voluntari, nu au reușit să ne oprească! Justiția a anulat toate abuzurile lor.
Las în comment detalii.Pentru acuratețe însă, să ne amintim cum am ajuns aici: printr-o colaborare a tuturor partidelor vechi și a puilor acestora! Nominal, aici sunt cei care au încercqt prin abuzuri să ne scoată de pe buletinul de vot: #PSD: Dobre Sabina.

Avocat de casă al familiei Pandele, i-a reprezentat în diverse procese. Soţul – Dobre Dan – fost membru în consiliul de administraţie al „Green City Voluntari” (compania municipală de parcuri, amenajări), fost director al Companiei Municipale de Pază Bucureşti.
#PNL: Mildner Simona-Cristina. Angajat al Primăriei Voluntari, membru în consiliul de administraţie al aceleiaşi companii locale „Green City Voluntari”.
– #PMP: Stelniceanu Dragoş Corneliu. Arhitect-şef al Primăriei Voluntari #ALDE: Lazăr Daniela. Angajat în cadrul Poliţiei Locale Voluntari.
#ProRomânia: Lupaşcu Daniela Carmen. Coproprietar al mai multor imobile (teren, luciu de apă) cu consilierul judeţean PSD Leasă George Daniel din Voluntari. Fiul? Lupaşcu Ionuţ Gabriel e angajat al Primăriei Voluntari.
Cu excepţia USR PLUS, la Voluntari toate partidele fac parte din reţeaua Pandele.PS am uitat ”vedeta” Biroului electoral, locțiitorul Președintelui Biroului Electoral, doamna SERBAN CARMEN NICOLETA – anchetata, din cate inteleg, impreuna cu domnul Pandele de DNA in 2007 pentru eliberare, in fals, de autorizatie de construire pentru compelx ATHOS.
In prezent este Secretar General la Primaria Voluntari, post pe care il “detine” practic de vreo 14 ani”, scrie Voiculescu pe facebook.




Comentarii