
Calendar creștin-ortodox 29 iulie 2020. Sfântul Mucenic Calinic
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în Cilicia. În anul 290, prezent în cetatea Ancira din Galatia, a fost arestat de păgâni și dus înaintea dregătorului Sacerdon.
Când i s-a spus că va fi spus la chinuri dacă nu va lepăda credință în Hristos, Sfântul Mucenic Calinic a zis: „Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flamand.” I s-au pus în picioare încălțări de fier, ce aveau cuie pe interior, și așa a fost fugărit în cetatea Gangra.
Dar sfântul umblă că și cum nu simțea durerea din rănirea picioarelor și cânta psalmul lui David: „Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat la mine și a auzit rugăciunea mea. Și m-a scos din groapă patimilor și din țînă noroiului, și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei”. Pe drumul spre execuție i s-a făcut sete.
Prin rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit apă dintr-o stanca, iar izvorul acela n-a încetat de atunci a dărui apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului.
A fost aruncat în foc, loc în care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cei ce l-au persecutat, au găsit trupul Sfântului Mucenic Calinic neatins de flăcări.
Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfintei Mucenițe Teodota, împreună cu fiii săi;- Sfântului Mucenic Mamant;- Sfântului Mucenic Vasilisc;- Sfântului Constantin, patriarhul Constantinopolului;- Sfântului Ioan ostașul;- Sfinților Mucenici Veniamin și Virie;- Binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr;- Sfântului Mucenic Eustatie din Mtskheta.
Mâine, facem pomenirea Sfinților Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic.
Sursă: CrestinOrtodox.ro



Comentarii