Anunț devastator al ministrului sănătății. Urmează zile de foc pentru români

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru afirmă că ”suntem într-un moment destul de dificil, vom avea două săptămâni destul de grele”, pe care, însă, cu sprijinul poplaţiei şi al agenţilor economici, crede că le putem gestiona.

”Orice poate veni în sprijinul asistenţei medicale, orice poate veni în sprijinul sănătăţii românilor, orice poate veni în sprijinul împotriva luptei împotriva SARS-COV-2 este binevenit, dar haideţi să nu încălecăm politic un moment de suferinţă al poporului român.

Când am putut decide şi am putut trata aşa cum consideram noi, am avut o evoluţie favorabilă. Când  a intervenit acea măsură de relaxare, dar nu acela a fost pericolul, ci acea neîncredere, acea bagatelizare, acele îndemnuri  de a nu respecta.

Când vine din partea unei forţe politice, când vine din partea unor oameni care reprezintă ceva în statul român, când vine din partea unor lideri de opinie, totul devine foarte greu”, a spus Tătaru.

Urmează două săptămâni de foc

”Suntem într-un moment destul de dificil, vom acea două săptămâni destul de grele pe care, în contextul în care apare şi legea marţi, o să le putem gestiona, dar trebuie o colaborare, atât din partea  agenţilor economici cărora le-am facilitat redeschiderea unor afaceri în contextul relaxărilor, cât şi poplaţiei civile care ar trebui să respecte normele de aplicare a acestor relaxări”, a mai afirmat ministrul.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.