
PSD, UDMR,ALDE și Pro România l-au ”Demis” pe Marcel Vela. Moțiunea a trecut
Moţiunea simplă cu titlul ”Democraţia românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de PSD împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, a fost adoptată în Senat cu 65 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă și cinci abțineri.
În favoarea moţiunii au votat 65 senatori, 25 au fost împotrivă şi au fost înregistrate 5 abţineri.
Semnatarii moţiunii îi solicită ministrului de Interne să demisioneze pentru că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.



Comentarii