
Cojocaru: „Cu astfel de personaje la cârmă, cred că cel mai sigur este să fim noi, ceilalți, responsabili și să ne protejăm pe noi înșine“
Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru, a declarat că incompetența Guvernului PNL ar putea face inutile toate sacrificiile făcute de români în ultimele două luni.
“Două luni de sacrificii, două luni în care s-au pierdut vieți, sănătate, locuri de muncă, două luni pe care, din păcate, nu le putem lua înapoi. Au fost două luni în care noi toți am făcut sacrificii și am încercat să trecem peste pandemie, iar acum, în câteva zile toate aceste eforturi s-ar putea duce pe apa sâmbetei. Cu mare entuziasm s-a grăbit Iohannis să anunțe sfârșitul stării de urgență, poate prea devreme, mai-mai că ar mai spăla din rușinea guvernării defectoase și ar mai câstiga puțin capital electoral. Din păcate, acest sfârșit a fost gestionat cum nu se putea mai prost, cu acea punte între cele două perioade, care s-ar putea să ștergă tot binele făcut în ultimele luni”, a arătat deputatul social-democrat.
Bogdan Cojocaru consideră că așa cum a condus țara în starea de urgență, cu lipsă de franchețe și stângăcii de amatori, așa a și încheiat-o Guvernul PNL.
“Pe lângă dificultățile economice preconizate, acum este posibil să ne confruntăm din nou cu un val de infectări, din cauza unor oameni inconștienți care au fost orbiți de iluzia sfârșitului virusului, dar și de cea mai proastă guvernare din istoria României. După cum vin declarațiile dinspre celălalt «virus» din România, economic stăm bine, nu sunt motive de îngrijorare și vom ieși mai puternici din punct de vedere al finanțelor. Cred că acele declarații vin dintr-o realitate paralelă cu a noastră, cu siguranță nu realitatea zecilor de mii de șomeri, de lucrători cu contracte suspendate sau de antreprenori care au fost amăgiți de iluzia IMM Invest și care nu au primit nici până acum date concrete din partea băncilor și guvernului. Sper din tot sufletul să mă înșel, dar cu astfel de personaje la cârmă, cred că cel mai sigur este să fim noi, ceilalți, responsabili și să ne protejăm pe noi înșine, familiile noastre și pe cei din jur. Nu s-a terminat pandemia! Vigilență maximă!”, a subliniat deputatul Bogdan Cojocaru.



Comentarii