
Accident grav în Neamț. Trei copii au fost loviți de o mașină
Trei copii au fost accidentaţi, joi dimineaţă, de un autoturism, în localitatea Davideni din comuna Păstrăveni, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Victimele au vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, a mai declarat sursa citată.
La faţa locului au intervenit două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj SMURD, fiind preluaţi doi copii care au fost transportaţi la spital.
„A treia victimă se află la faţa locului şi se efectuează manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



Comentarii