Calendar creștin-ortodox 31 ianuarie 2020. Sfinții Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Sfântul Chir era originar din Alexandria, iar Sfântul Ioan din Edesa. Chir ii învață pe bolnavi să se ferească de păcate, pentru că ele se făceau pricinuitoare bolilor.

Din cauza persecuției împotriva creștinilor, declanșată de împăratul Dioclețian (284-305), Chir ajunge în Arabia unde se va călugări, iar Ioan pleacă la Ierusalim. Chir va lasă meșteșugul sau doctoricesc, pentru că va lua de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Astfel, nu cu doctorii, ci cu rugăciuni și prin cuvânt tamaduia toate bolile.Auzind de minunile pe care le săvârșea Chir, Ioan merge să-l cunoască. Cei doi vor deveni prieteni și o vor încuraja pe Atanasia, cu cele trei fiice ale ei: Teoctista, Teodosia și Eudoxia să nu lepede credință în Hristos.

Acesta va fi motivul pentru care în ziua de 31 ianuarie li se vor tăia capetele.Potrivit Sinaxarului din dată de 31 ianuarie, creștinii au luat trupurile lor și le-au îngropat în biserica Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu. În vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), Sfântul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), a dus moaștele Sfinților Mucenici Chir și Ioan în satul Manutin, spre izgonirea demonilor și spre slavă lui Hristos.

Troparul Sfinților Chir și Ioan

Darurile Treimii sălășluindu-se în inimile voastre cele curate, preafericitilor Chir și Ioane, înfricoșați izgonitori duhurilor celor necurate v-ați arătat și ați fost tămăduitori neputințelor, nu numai celor descoperite, ci și celor ascunse. Drept aceea îndrăzneală având către Dumnezeu cel iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre cele neîncetate, tămăduiți patimile noastre.

Tot astăzi, facem pomenirea: – Sfintei Mucenite Atanasia și a celor trei fiice ale sale: Teodota, Teoctista și Eudoxia; – Sfinților Mucenici Victorin Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion și Papia ;- Sfântului Mucenic Hie Ardunul; – Sfintei Mucenite Trifina.

Sursa crestinortodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.