Vești bune pentru părinți. Vor primi zile libere când sunt închise școlile

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege ce prevede acordarea unor zile libere pentru unul dintre părinți, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Proiectul vizează copiii cu vârsta de până în 12 ani sau încadrați în categoria persoanelor cu dizabilități.

Astfel, propunerea acordă deptul unuia dintre părținți de a asta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria persoanelor cu dizabilități. În situația familiilor monoparentale, zilele libere se acordă părintelul care este și tutorele legal al copilului.

Totodată, conform propunerii legislative, indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielolor personale din bugetul de venituri al angajtorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Proiectul mai prevede ca în cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinți suau solicitat simultat zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

„Adoptarea unei astfel de propuneri legislative vine în spriinul părinților, având în vedere problemele cu care aceștia se confruntă atunci când copiii sunt nevoiți să rămână acasă în situația închiderii temporare a unităților de învătământ unde aceștia sunt arondați”, se arată în expunerea de motive.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.