
Incendiu devastator la o mănăstire din județul Constanța. Turla bisericii s-a prăbușit
Un puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la mănăstirea Sfântul Apostol Filip, aflată în apropierea localităţii Adamclisi, la faţa locului deplasându-se trei autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj SMURD.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, „focul arde generalizat şi, din primele informaţii, turla aşezământului s-a prăbuşit”.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a spus că este posibil ca incendiul să fi fost cauzat de defecţiuni la reţeaua electrică.
„Din primele informaţii, au fost probleme la reţeaua electrică şi s-a încercat remedierea lor. Probabil incendiul este cauzat de această situaţie. (…) Se efectuau lucrări de finisare la corpurile de chilii”, a afirmat Tănăsescu.



Comentarii