
Lovitură pentru PNL de la Confederația Sindicatelor. Cerere de ultim moment
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția solicită Partidului Național Liberal să comunice public dacă își asumă declarațiile domnului senator Florin Cîțu referitoare la măsurile din sectorul bugetar (sănătate, educație, administrație publică, securitate națională, apărare și ordine publică), pe care ar urma să le ia dacă ajunge la guvernare, respectiv „eliminarea voucherelor, tichetelor de vacanța, sporurilor, pensiilor speciale” și „introducerea unor taxe pe venit mai mari decât cele ale angajaților din mediul privat pentru a-și păstra aceste beneficii”.
„Considerăm că pentru întreaga societate este absolut necesară o asumare publică a unor declarații care, datorită gravității lor, pot afecta activitatea întregului sistem bugetar”, transmit reprezentanții CNSLR Frăția.
Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.



Comentarii