
Criminal în serie la Caracal. Descoperiri din ce în ce mai macabre. ”Îi plăceau filmele de groază”
Apar informații revoltătoare în cazul crimelor din Olt. Anchetatorii au găsit rămășițe de la nu mai puțin de patru cadavre, anunță Antena 3. Inițial se știa că ar fi vorba de două cadavre, însă descoperirile anchetatorilor au arătat că omul are la activ mai multe victime.
Rămășițele au fost găsite în butoaie metalice, în fântână și în frigider. La această oră bărbatul este audiat de anchetatori.
O fostă angajată a presupusului criminal în serie din Caracal, bărbatul suspectat că a răpit și ucis cel puțin două fete pe care le-a luat la ocazie, a povestit pentru Observator cum este în casa bărbatului, dar și cum acesta i-a oferit bani pentru relații intime.
Viorica Stoian a explicat că a lucrat ca bucătăreasă timp de trei luni pentru Gheorghe Dincă, bărbatul în casa căruia au fost descoperite hainele și alte lucruri ale celor două fete dispărute în Caracal, precum și resturi de cadavre.
‘Mi-a spus că îmi dă o sumă de bani să mă culc cu el, iar când am auzit am plecat acasă. Nu am mai lucrat. Trei luni de zile am lucrat la el, acolo sus. În casă e mizerie. Fierbea la câini, avea câini mulți. Soțul meu i-a făcut un gard înalt. Are un gard de 3-4 metri, din bolțari’, a declarat fost angajată a bărbatului suspectat de crime în serie.
Femeia a explicat că și ea, la rândul ei, a fost luată la ocazie de bărbat.
‘Da, lua oameni la ocazie. Pe mine m-a dus cu butelia, fără frică, fără nimic, fără să ştiu. Deci am luat butelia, m-am suit la el în maşină şi am mers să încarc butelia’, a mai povestit Viorica Stoian.
Fosta angajată a suspectului a explicat și ce au aflat vecinii despre ce s-a întâmplat în casa groazei în care Alexandra și Mihaela Luiza și-ar fi găsit sfârșitul.
„Fata asta de aici care e de la Dobrosloveni (n.r. Alexandra Măceșanu) e colegă cu fata mea care e la ‘Mihai Viteazu’ şi de dimineaţă auzirăm că s-ar fi găsit topite, ce să vă spun aşa am auzit şi eu. Am auzit că le-a luat, le-a pus formol la gură la ocazie, a adus-o acasă a legat-o de masă, că-i plăceau filmele de groază lui. Asta am auzit şi noi vă daţi seama, ce vorbeşte toată lumea”, a fost declarația șocantă a vecinei lui Gheorghe Dincă.



Comentarii