
Un bărbat a murit la cinematograf! Cum a fost găsit de angajaţi
Filmele de groază nu sunt pentru toți! Nu degeaba se spune că trebuie să ai o inimă puternică pentru a le vedea. Un bărbat a murit la un cinematograf din Thailanda în timp ce vedea pelicula horror Annabelle 3, relatează presa de la Bangkok. Filmul care a rulat la Avenue Pattaya Shopping Mall, în Pattaya, a fost unul cu final trist pentru unul dintre urmăritori.
Bărbatul care a murit la vârsta de 78 de ani a fost identificat imediat. Avea naționalitate britanică și îl chema Bernard Wilfred Channing. Acesta se bucura de vacanță în Thailanda, însă sejurul s-a terminat cu o moarte subită. Bătrânul a fost găsit aproape de terminarea filmului pe unul din holurile cinematografului din mall-ul din Pattaya de una dintre angajate.
Nu se știe ce i-a provocat decesul, dar se speculează că acesta ar fi avut probleme cu inima. Filmul Annabelle 3 va avea premiera pe 12 iulie în România și spune povestea unei păpuși care bagă în sperieți o întreagă comunitate. Păpușa din universul „Trăind printre Demoni” se întoarce însetată de răzbunare.



Comentarii